Sunt sigura ca stii cum este atunci cand esti pe linia de plutire intre realitate si fictiune, cand esti capabil/a de orice dar totusi te controlezi aproape perfect.Asa eram si noi in seara aia,capabili de orice.Si chiar am fost.Ne-am rupt de realitate o vreme,am intrat in filmul nostru, incet si sigur.Eram numai noi.Nu mai vroiam sa aud nimic,dar realitatea ne tinea la curent cu tot ce se intampla afara. Am facut-o, chiar ne-am rupt ! Am lasat urme.Si nu orice fel de urme,urme de sange,sange inconstient.Inca le poti vedea, sunt acolo...pe o placa de faianta rece.S-au uscat,dar vor ramane acolo.Sunt ale noastre,sunt lasate de noi si sunt din cauza voastra, pentru ca nu ne-ati lasat in pace, sa ne facem filmul.Era placere exprimata in gesturi repetate de sute de ori,era dorinta exprimata in cuvinte repetate,nici macar tonalitatea nu se schimba.Practic, imi rugam sfarsitul.Nu ma intelege gresit,il chemam,il imploram sa vina.Vroiam sa termin si sa ma arunc in abisul ala nemarginit.Si am ajuns, si l-am prins de mana,am atins cateva placi, si l-am lasat..l-am lasat sa se prelinga prin mine..si s-a prelins..Era cald,foarte cald,iesea tot din noi,toata caldura,toata energia.Si cand te gandesti ca tremuram inainte,tremuram sa fie al meu,sa-l las la mine.A fost genial, am vrut sa fie al meu si l-am avut, numai pentru mine.Si i-am lasat amintiri rupte,sa fie numai pentru el.A fost sentimentul meu lasat in tine,nu-l arunca.Acum intelegi de ce?
